ANBPR – Blog

22
Jan

Activitatea bibliotecilor publice din România în cifre

Obiectiv de primă importanţă pentru membrii Asociaţiei noastre şi pentru toţi cei interesaţi de viaţa şi activitatea specifică, redactarea şi publicarea rapoartelor privind Activitatea bibliotecilor publice, reprezintă un instrument deosebit de util în managementul de bibliotecă.

Comisia de statistică a ANBPR, coordonată de Doamna Preşedintă Doina Popa, a reuşit să facă un efort deosebit, concretizat în centralizarea datelor. Partea cea mai dificilă a reprezentat-o, ca de altfel şi în anii anteriori, corectarea şi armonizarea seturilor de date primite de la toate bibliotecile publice din ţară. Problemele întâlnite au ca numitor comun lipsa de disciplină. Cel mai adesea Comisia s-a confruntat cu lipsa raportărilor la termenele stabilite şi lipsa tratării unitare a unor măsurători. Obiectivitatea dată de extragerea datelor din sistemele integrate de bibliotecă este adesea viciată de intervenţii subiective. Din păcate, ceea ce nu ştiu şi nu înţeleg acei bibliotecari care raportează “la întâmplare” datele statistice este că membrii Comisiei de statistică sunt profesionişti exersaţi şi recunosc, prin aplicarea unor chei de corelare şi prin expertiza dată de o practică suficient de îndelungată, raportările care nu sunt conforme cu realitatea.

Fiecare din Rapoartele anuale, pe care le avem acum la dispoziţie, oferă celor interesaţi atât datele solicitate de către Institutul Naţional pentru Statistică, cât şi măsurători şi indicatori de performanţă utilizaţi de bibliotecile ţărilor dezvoltate, permiţând o comparaţie realistă cu acestea şi o evaluare a stadiului în care se află bibliotecile publice din România.

Accesul la aceste resurse se poate face prin pagina index a Sitului ANBPR.

Highlight any portion you want: Use a Highlighter on this page

Leave a Reply

© 2010 ANBPR – Blog | Entries (RSS) and Comments (RSS)

Design by Web4 Sudoku - Powered By Wordpress