| Biblioteca publică – spațiu de interacțiune și implicare comunitară |
|
|
|
|
Ministrul Culturii susține modernizarea instituției bibliotecii printr-un parteneriat public-privat
Bucureşti, 04 februarie 2010 – Ministerul Culturii și Patrimoniului Național a găzduit, astăzi, o dezbatere interactivă depre vocația bibliotecii moderne în România. Acest eveniment, centrat pe funcția comunitară a bibliotecii publice, s-a bucurat de participarea Ministrului Kelemen Hunor și a doamnei Deborah Jacobs, Director al programului Global Libraries Initiative al Fundației Bill & Melinda Gates.
La masa discuțiilor s-au aflat, de asemenea, reprezentanți ai mediului biblioteconomic, ai ONG-urilor preocupate de dezvoltarea comunitară, dar și invitați din zona de business, interesați de parteneriatul cu bibliotecile publice: Asociația Națională a Bibliotecarilor și Bibliotecilor Publice din România, IREX România, Junior Achievement și Intuitext. Toate aceste entitati, împreună cu reprezentanți ai bibliotecarilor și invitați din presă, au făcut o analiză obiectivă a stării actuale a bibliotecilor și rolului pe care îl au în comunitate. Deborah Jacobs, invitatul special al acestei reuniuni, a pledat pentru implicarea mult mai activă a bibliotecarului în viața comunității, prin oferirea de servicii diversificate, pornind de la nevoile actuale ale utilizatorilor. Invocând modelul american, unde biblioteca este un spațiu apreciat și foarte frecventat, în special de tinerii adulți, doamna Deborah Jacobs a încurajat ideea transformării bibliotecii publice într-un avanpost socio-cultural și comunitar. Domnia sa a ținut să aprecieze, de asemenea, implicarea autorităților române în remedierea situației actuale a sistemului național de biblioteci. În cadrul dezbaterii, participanții au adus în discuție necesitatea extinderii competențelor sociale ale Bibliotecii. Prin intermediul informatizării și cu deschiderea informațională oferită de Internet, această instituție este capabilă să satisfacă o serie de nevoi ale utilizatorului modern: rezolvarea problemelor de natură personală, legate de sănătate, de educație, de accesarea de fonduri, stabilirea de legături cu străinătatea și multe altele. Prin acuitatea sa profesională și disciplina de a consulta o gamă variată de resurse, bibliotecarul va ști să îndrume utilizatorul în direcția potrivită. „Asimilată până acum cu împrumutul de carte și serviciile sale tradiționale, Biblioteca este gata să își asume astăzi o misiune mult mai complexă, aceea de spațiu public de educare, informare și acțiune comunitară. Această transformare presupune, însă, suportul autorităților, al mediului privat și al societății civile, care să conștientizeze avantajele pe care le poate aduce Biblioteca modernă comunității”, a declarat Doina Popa, Președinte al Asociației Naționale a Bibliotecarilor și Bibliotecilor Publice din România (ANBPR). Ministrul Kelemen Hunor a dat asigurări că va susține modernizarea bibliotecilor, angajându-se să relanseze programul achizițiilor publice de carte, precum și programul național de digitizare, planificat să demareze în 2011. Ministrul a recomandat, de asemenea, ca realizarea strategiei naționale în domeniul culturii să se armonizeze cu planurile de acțiuni ale celorlalte ministere. De asemenea, Ministrul Kelemen Hunor a anunțat că, la sfârșitul acestei luni, va relua discuțiile cu ANBPR în vederea amendării Legii Bibliotecilor în interesul comunitar și al profesiei de bibliotecar.
|
Bannere
Vizitatori






![]() | Astăzi | 298 |
![]() | Ieri | 282 |
![]() | Săptămâna curentă | 1131 |
![]() | Săptămâna trecută | 1866 |
![]() | Luna curentă | 580 |
![]() | Luna trecută | 6795 |
![]() | All | 59919 |
IP-ul tău: 38.107.191.107
,
Now: 2010-09-02 23:29











